Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Descoperiţi bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei! Biserica Bărboi cu hramul Sf. Petru şi Pavel (29 iunie)

Campanie de informare derulată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” şi cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”.
Descoperiţi bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei! Astăzi, Biserica Bărboi cu hramul Sf. Petru şi Pavel (29 iunie)

 Biserica Bărboi a fost construită în anii 1841 - 1844, pe locul unei biserici ridicate de vornicul Ursu Bărboi în perioada 1613 - 1615, după planurile arhitectului grec Andrei Caridis. Situată în centrul oraşului Iaşi, pe Stradela Bărboi nr. 12, biserica este ctitorită de Dimitrie şi Elena Sturza. În 1669 a fost transformată în mănăstire, fiind închinată Mănăstirii Vatopedu din Muntele Athos. În această biserică a fost înmormântat în anul 1842 fostul domnitor Ioniţă Sandu Sturdza (1822 - 1828), primul domn pământean al Principatului Moldovei de după epoca fanariotă. Tot aici sunt înmormântaţi şi alţi membri ai familiei Sturdza, precum şi poetul Alecu Russo (1819 - 1859).
Mănăstirea Bărboi a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004. Ansamblul cuprinde Biserica, zidul de incintă, turnul clopotniţă, construit cu cheltuiala lui Constantin fiul lui Dimitrie Sturza, şi o casa parohială în care a funcţionat, în anul 1834, Institutul de educaţie al fetelor şi o casă de ape.
Biserica are planul în formă de cruce greacă, după modelul celor de la Muntele Athos. Intrarea principală este marcată de un portal impozant susţinut pe şase coloane din piatră cu capiteluri dorice. Turla centrală este încadrată de patru turle cu deschidere mult mai mică şi care au baze octogonale. Perimetrul exterior al bisericii este compus dintr-o alternanţă de blocuri de piatră de talie şi şiruri de cărămidă. Interiorul bisericii este compus din trei nave despărţite prin coloane de marmură de Carrara, care au la partea superioară capiteluri în stil Corintic. Pictura interioară a bisericii, influenţată de stilul renascentist, a fost realizată în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Inscripţiile de pe icoane sunt în limba greacă. Catapeteasma din lemn sculptat şi poleit cu aur a fost confecţionată de meşterul Ilie Moldovan, originar din Basarabia. În inventarul bisericii se află mai multe obiecte cu valoare de patrimoniu dintre care menţionăm următoarele: o Evanghelie ferecată în argint în noiembrie 1807, un Potir donat de domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza în 1823, două chivoturi de argint aurit - donate de boierii Sturzeşti la 20 mai 1831, făcute prin osârdia arhimandritului Neonil Buzilă. Icoana hramului - se află în faţa altarului, la dreapta; a fost ferecată în argint în 1842, iar icoana Brâului Maicii Domnului, aflată în partea stângă a pronaosului; a fost ferecată în argint, în 1843.
Singurul turn clopotniţă cu ceas din oraş se află la Biserica Bărboi. Arhitectura acestui turn este cu totul deosebită faţă de cea a tuturor celorlalte turnuri care marchează intrarea într-un ansamblu mănăstiresc. Casa parohială reproduce modelul caselor tradiţionale din mănăstirile Moldovei. Are parter şi un etaj şi un plan simplu compus din încăperi dispuse simetric în jurul unui hol central.
În decursul timpului, unii boieri au făcut mai multe donaţii mănăstirii. În decembrie 1863, când s-a elaborat Legea privind secularizarea averilor mănăstireşti, Mănăstirea Bărboi avea moşii întinse (printre care Coropceni şi Rediu), vii, case şi dugheni, care aduceau un venit anual de 145.000 lei. După secularizare, mănăstirea a fost desfiinţată, iar Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a devenit biserică parohială, având ca filiale alte două biserici: Biserica Albă şi Biserica „Sf. Pantelimon”.
În perioada 1863-1865 a slujit ca diacon la această biserică scriitorul Ion Creangă.

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/foto-video/biserica-barboi-galerie...

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

27 Septembrie 2024
Pelerin în România, 21 septembrie 2024

A fost o zi frumoasă,binecuvântată, cu multă încărcătură spirituală, credință și rugăciune. Mulțumim pentru acest pelerinaj deosebit! Doamne ajută!

9 Septembrie 2024
Pelerin în România, 08 septembrie 2024

La Sihăstria Neamț am stat afară la masă, totul a fost foarte bine pregătit, cu dragoste și sfințenie. Mulțumim din suflet,cu mult respect pentru acest hram organizat perfect și vizita la Sihla minunată!

9 Septembrie 2024
Pelerin în Georgia, 02 - 09 septembrie 2025

Doamne ajută, bucurie! Mulțumim pentru pelerinaj, a fost o binecuvântare, ne-am simțit foarte bine la toate mănăstirile alături de Sfinții Părinți și sfintele icoane vii, mari făcătoare de minuni! Am simțit raiul,Maica Domnului cu Hristos și toți sfinții mai aproape de noi! 

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    0040 754 014 062
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

BANCA Transilvania
RO64BTRLEURCRT0470735501 - cont euro
RO17BTRLRONCRT0470735501 - cont Lei
PENTRU CENTRUL DE PELERINAJ

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

BT BANK
LEI: RO83BTRLRONCRT0T1F7A2101

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 59406 valabila pana la data 12.02.2026