Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

O frumusete a Romaniei - Cascada Bigar

Valea Almăjului din Caraş-Severin adăposteşte adevărate comori făurite fie de natură, fie de mâna omului, iar mii de turişti încep să le descopere, pe rând. Printre ele este cascada Bigăr, celebră după ce a fost numită de o publicaţie din SUA cea mai spectaculoasă, şi morile de apă de la Rudăria.Cascada Bigăr, cu siguranță una dintre cele mai frumoase din România, se află în județul Caraș-Severin, între localitățile Anina și Bozovici, pe Cheile Minișului, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Accesul este extrem de facil, cascada aflându-se la câțiva metri de șoseaua DN57B, la punctul numit „Paralela 45“.
Este formată de apele cristaline ale izbucului Bigăr, un afluent al Minișului. ce se repede tumultuos la suprafață, la ceva mai mult de 200 m mai în sus de râu. De la „nașterea” sa de sub uriașul zid de stâncă și până la impunătoarea cascadă ce-i poartă numele, izbucul le oferă turiștilor alte zeci de cascade mai mari sau mai mici. Dar și senzația de întoarcere în preistorie.
La fel de spectaculoase sunt și Cheile Minișului, de o măreție ce impune respect și îndeamnă la meditație.Un pod de lemn leagă șoseaua de celălalt mal, pe care nu doar că se poate vizita cursul izbucului Bigăr, ci se și poate face un popas. Totodată, se poate coborî până la apele Minișului, de unde se poate vedea cascada Bigăr și din alte perspective. Pe același mal a fost construit și un pavilion pentru turiști.
Cascada Bigăr este unică în felul ei tocmai datorită „faldurilor” create de izbucul Bigăr, prin permanenta depunere de calcar, și care atârnă ca niște poale peste apele Minișului. Este ceea ce a și atras atenția celor de la National Geographic, care au considerat-o a fi una dintre cele mai frumoase cascade din lume.  

Atât izbucul, cât şi grota, dar mai ales cascada Bigăr au legenda lor. Se spune că, în vremuri îndepărtate, în acest loc trăia o familie de ţărani muncitori. Necazul a făcut ca această familie să nu aibă copii. La un moment dat, o vrăjitoare i-a spus femeii că, dacă va bea apă din izvorul de sub stâncă, va naşte un copil, iar dacă acel copil va fi fată, să aibă grijă ca aceasta să nu se îndrăgostească, deoarece va muri. S-a întâmplat întocmai, iar fata, ajunsă o adevărată domnişoară, s-a îndrăgostit de flăcăul Bigăr. Ca să nu moară şi să uite de dragostea sa, tatăl fetei a închis-o pe aceasta în grota de pe munte. Strigătele disperate ale fetei au fost auzite de vrăjitoarea care îi prevestise naşterea. Vrăjitoarea s-a dus la fată şi i-a spus că îi va transforma părul într-o cascadă pe care vor aluneca propriile lacrimi, iar vuietul cascadei îl va aduce la ea pe flăcăul Bigăr, care se va îneca în lacrimile fetei. Cei doi îndrăgostiţi urmau să trăiască apoi veşnic pe Tărâmul Regăsirii Dorului.

Şi în ziua de azi, apele izvorului Bigăr vin de sub stâncă şi se revarsă peste cascadă, în râul Miniş, care duce cu el mai departe povestea celor doi îndrăgostiţi.

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

12 Septembrie 2023
Pelerini în Israel, 29 august - 05 septembrie 2023
  • Mulțumim părintelui Cojocaru   care a transformat acest pelerinaj într-o înaltă trăire sufleteasca.
  • Mulțumim bunului Dumnezeu și părintelui Marcel Cojocaru pentru acest pelerinaj în care am pășit pe urmele mintuitorului Cuvintele frumoase ale părintelui au rămas întipărite în suflet
  • Mulțumim bunului Dumnezeu, pentru ajutorul de a vedea Tara Sfânta, părintelui Marcel  Cojocaru pentru dragostea și răbdarea cu care ne-a însoțit si organizatorilor .Fam Roman.
12 Septembrie 2023
Pelerin în Israel, 29 august - 05 septembrie 2023
Dau Slavă lui Dumnezeu pentru acest pelerinaj reușit.
Multumesc din suflet pentru maniera de gestionare a acestui pelerinaj din toate punctele de vedere.
Mii de mulțumiri părinte pentru lecția de istorie, umorul dumneavoastră și că ați împărtășit și nouă din Harul primit de la Domnul nostru Iisus Hristos .Ne revine nouă datoria ca cele văzute, auzite și simțite să le împărtășim aproapelui nostru.
Dumnezeu să ne întărească să ne lăsăm pe noi, și Harul Fiul lui Dumnezeu primit in dar, sa crească intru fiecare, ca nimeni sa nu rămână pe dinafară  si toți să moștenim împărăția lui Dumnezeu.
Am convingerea că majoritatea plecăm mai buni și mai bogati spiritual.
Multă sănătate la toată lumea.
Doamne ajută!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, pe data viitoare.
12 Septembrie 2023
Pelerin în Israel, 29 august - 05 septembrie 2023

Mulțumesc Bunului Dumnezeu ca, la cei 77 de ani, mi-a ajutat să-mi împlinesc visul de o viata, acela de a ajunge pe aceste locuri pline de istorie și religiozitate. Mulțumesc părintelui Marcel Cojocaru pentru felul cum ne-a condus în aceste opt zile. M-a impresionat cultura vasta   pe care o poseda și ca este un foarte bun cunoscător al fenomenului Israel. M-a captat prin conținutul explicațiilor dar și prin dictia deosebita și tonalitatea vocii plăcută și atrăgătoare. Valoarea explicațiilor a crescut prin prezentarea părerilor personale despre un anumit fenomen ca și prin glumele presărate. Mulțumesc grupului, și mai ales colegilor de camera, că m-au acceptat asa cum sunt. Dumnezeu sa fie cu noi.

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    0040 754 014 062
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

OTP Bank
Cont Lei:    RO58OTPV0000000002519498
Cont Euro: RO30OTPV0000000002519517
COD SWIFT: OTPVROBU

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

OTP BANK Sucursala Stefan cel Mare
LEI:   RO 18 OTPV 000 000 000 1556 135  
COD SWIFT: OTPVROBU

 

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 52888 - valabila pana la data 01.02.2024