Redescoperiţi bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - astăzi, Mănăstirea Golia cu hramul „Înălţarea Domnului”.

Ctitorie veche a marelui logofăt Ioan Golia, din sec. al XVI-lea, biserica „Înălţarea Domnului” a fost refăcută la alte dimensiuni de Vasile Lupu între anii 1650-1653 şi terminată în 1660 de fiul său, Ştefăniţă. Străveche pecete a artei româneşti, biserica mănăstirii „strălucită şi bogat înzestrată” apare ca o construcţie monumentală care îmbină, după exprimarea ţarului Petru cel Mare al Rusiei, la 1711, „trei feluri de meşteşuguri: leşesc, grecesc şi moschicesc”.
Exteriorul trădează influenţa Renaşterii târzii, prin intermediul Galiţiei: edificiu de tip clasic, din blocuri de piatră făţuită, străjuit de pilaştri corintici (cu capiteluri în frunză de acant) şi cornişa în stil baroc susţinută de console. Acoperişul este o aglomerare de turle, turele şi cupole dispuse în linie şi susţinute de arcaturi etajate (kokosniki). Cu baza octogonală, turlele prezintă inovaţii ornamentale, cu decoraţie munteană şi motive orientale ce reflectă mai mult „o profunzime ţarigrădeană”.
Interiorul, tradiţional moldovenesc, contrastează cu faţadele clasice, repetând împărţirea de la Trei Ierarhi, dar cu absidele laterale „înecate” în zid, cu un cafas în tindă, unic în Moldova sec. al XVII-lea şi cu bogate chenare orientale în jurul celor două uşi ale bisericii. Pictura, refăcută în mai multe rânduri, păstrează puţine fresce originale în conicele absidelor laterale şi în pridvor. Din mobilierul iniţial întâlnim: tronurile domneşti, un policandru cu însemnele lui Vasile Lupu şi patru sfeşnice comandate în Danemarca. O frumoasă catapeteasmă datează din 1838. Incinta mănăstirii este înconjurată de un zid înalt prevăzut la colţuri cu turele ridicate în 1667 şi un turn-clopotniţă refăcut la 1900. În incintă se mai află o casă cu coloane, din sec. al XVIII-lea, în care a locuit temporar Ion Creangă, şi stăreţia care adăposteşte paraclisul „Brâul Maicii Domnului”, zidit de egumenul Grigorie în sec. al XIX-lea. Mănăstirea este înconjurată de un zid înalt, prevăzut la colţuri cu turle ridicate în 1667 şi un turn-clopotniţă refăcut la 1900. Zidurile de incintă au o înălţime de 9 m şi o grosime de peste 1 m, cu un brâu de sprijin în interior, pe care cândva se patrula.
Mănăstirea Golia, „mare minune şi podoaba a oraşului Iaşi”, închinată mănăstirii atonite Vatoped, a fost condusă mai ales de egumeni greci. Între ei, doi mitropoliţi: Gherasim de Sevastia, amintit la 1761 cu rang imediat după mitropolitul ţării, şi Grigorie de Irinopoleos în sec. al XIX-lea. După arderea curţilor domneşti, în 1786, a devenit chiar reşedinţă mitropolitană, Gavril Calimachi mutându-se aici, unde a şi murit. Biserica Golia e cunoscută însă ca o biserică a „cununiilor”. Această tradiţie a fost fixată din sec. al XVII-lea, când Patriarhul Ţarigradului, Iacov, aflat în Moldova, a oficiat cununiile domneşti ale lui Constantin Duca şi Maria Brâncoveanu în 1693 şi Antioh Cantemir cu Catrina la 1696.
Căzută în ruină după secularizare (1863), mănăstirea a fost închisă între 1900-1947, devenind apoi biserica parohială până în 1992, când şi-a recăpătat destinaţia străveche. Proiectului de reabilitare a Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia i-a fost decernat, în luna iunie 2012, în Portugalia, Premiul Europa Nostra şi al Uniunii Europene la categoria CONSERVARE în cadrul Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural. Mănăstirea reprezintă un important centru cultural, adăpostind Centrul Cultural Misionar Doxologia al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi o atracţie turistică pe harta Iaşului.