Sfantul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiarele salbatice i se supuneau. Din scrierea vietii sale aflam ca intr-o zi, pe cand mergea prin pustia Iordanului, a intalnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza ca ii intrase in laba un spin. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece. Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

In acel timp, la manastire, Parintii aveau un catar cu ajutorul caruia aduceau apa de la raul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu sa il pazeasca pe catar. Leul indeplinea cu bucurie aceasta sarcina. Insa, intr-o zi, leul s-a departat cam mult de catar si a adormit. Cativa negustori, trecand cu o caravana de camile pe acolo si vazand catarul singur, l-au luat si si-au continuat drumul. Leul desteptandu-se si cautand catarul, nu l-a gasit; apoi a venit la Sfantul Gherasim trist si mahnit ca pierduse catarul. Staretul, gandind ca leul a mancat catarul, i-a zis: "Unde este catarul?" Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos. Staretul i-a zis iarasi: "Oare l-ai mancat? Bine este cuvantat Domnul, ca nu te vei duce de aici si tot lucrul care il facea catarul, tu il vei face, slujind la trebuinta manastireasca!" De atunci, din porunca staretului, pusera deasupra leului sarcina ce se punea pe catar, adica un vas mare, cu care se aducea apa in manastire de la Iordan.

Dupa o vreme, negustorii s-au intors pe acelasi drum. Si pe cand treceau Iordanul, s-au intalnit cu leul care implinea lucrul catarului. Negustorii, vazand leul, s-au speriat si au fugit. Leul a luat catarul de frau si s-a intors la Sfantul Gherasim si cu cateva camile. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atat pentru ca isi recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul ca a cunoscut ca leul nu a mancat catarul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, desi parasise manastirea, venea o data pe saptamana la Cuviosul Ghersim, plecandu-si capul inaintea lui, ca si cum i s-ar fi inchinat.

După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Preluare de pe: http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-gherasim-la-iordan...