De mai bine de patru decenii, în fiecare an, pe 27 septembrie este serbată Ziua Mondială a Turismului. În anul 1970, la această dată s-a adoptat statutul Organizației Mondiale a Turismului, instituție specializată a ONU, al cărei scop nodal este acela de a determina societatea internațională să conștientizeze însemnătatea turismului și a valorilor sale spiritual-culturale, social-economice și chiar politice.
Turismul, ca și concept, s-a dezvoltat foarte mult după ce fiecărui salariat i s-a prevăzut prin lege dreptul la o perioadă de repaus din activitatea desfășurată contractual. Bunăoară, la noi în țară, concediul de odihnă a fost reglementat pentru prima oară la 5 aprilie 1929 prin Legea contractelor de muncă, iar Constituția din 1948 a legiferat dreptul fiecărui angajat de a primi concediu de odihnă. După crearea premiselor necesare recreerii și călătoriilor în scopuri turistice, se poate vorbi de o adevărată industrie a turismului. Potrivit statisticilor în ultimul deceniu, anual, aproximativ un miliard de oameni de pe Terra au fost turiști. Or, acest lucru angrenează forțe uriașe pentru asigurarea transportului, cazării, mesei, dar și a celorlalte activități complementare ce privesc activitatea de turism. Alte statistici prezintă cifre cu totul surprinzătoare: turismul generează, la nivel global, aproximativ 250 milioane locuri de muncă. Cifre colosale, care confirmă faptul că într-adevăr turismul a devenit o veritabilă uzină de făcut bani.
Este păcat, oare, să călătorești? Nu cred, căcinoțiunea de călătorie apare de când e lumea. În Sfânta Scriptură găsim multe personaje aflate în călătorie sau chiar trimise în călătorie de Însuși Dumnezeu. Bunăoară, Avraam lasă țara sa, Urul Caldeii, și călătorește departe, către un tărâm pe care Dumnezeu i l-a promis, spre Canaan (Facere 12, 1-5). Ba, chiar însăși viața noastră este o călătorie, ne spune cartea sfântă: „Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic” (I Cronici 29,15). Însuși Mântuitorul Hristos a călătorit: „…Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână” (Ioan 4, 6) sau „Iisus mergea prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim”(Luca 13, 22). Și apostolii Domnului au călătorit foarte mult. Toate aceste mărturii relevă fără tăgadă că a călători pentru om este un lucru firesc, necesar și chiar plăcut. Sigur, însăși noțiunea de călătorie poate fi tradusă în mai multe moduri: călătoria ca inițiere, ca expediție, călătoria ca pelerinaj, ca descoperire a unor locuri noi, călătoria ca mod de viață, ca recreere, călătorie ca job sau hobby.
„Dark tourism”
Călătorul devine turist când își transformă drumeția într-o modalitate de a descoperi, a admira sau chiar doar pentru a cunoaște anumite aspecte ale vieții ce țin de religie, cultură, istorie tradiții populare, artă culinară, meșteșuguri, natură, arhitectură, evenimente, ecologie și altele.
Dar, când turistul poate deveni pelerin?
Întâi trebuie să stabilim care ar fi deosebirea dintre un turist şi un pelerin. Turistul caută frumuseţi ale ochiului, frumuseţi culturale, iar pelerinul nu este mulţumit doar cu acestea. Lui nu-i este destul să-şi bucurue doar mintea, privirea, ci doreşte cu precădere să-şi hrănească sufletul. El pleacă în călătorie pentru a-şi spori credinţa, pentru a-şi intensifica rugăciunea, pentru a-şi dispersa îndoielile, căutând în drumeţiile sale înaintea splendorilor naturale, aritecturale şi culturale, pe cele spirituale, dar şi întărirea nădejdii de mântuire prin rugăciuni intense, prin conştientizarea păcatelor şi prin lacmimi de pocăinţă pentru iertarea lor.
La fel, uneori pelerinul caută în călătoria lui duhovnicească locuri sfinte, sfinte moaşte, sfinte icoane, care să-l întărească, să-i tămăduiască suferinţele sau, chiar de ce nu, să-l ajute la un examen, într-o afacere ori veo altă cerinţă stringentă a vieţii. Se observă cu uşurinţă discrepanţa motivelor pentru care un turist şi un pelerin vor să călătorească. Pelerinul caută întodeauna lumina pe când, uneori, turistul îşi poate manifesta unele curiozitaţi excentrice. Şi când spun aceasta mă gândesc la noţiunea de dark tourism, manifestat prin dorinţa unora de a vizita foste lagăre de concentrare, închisori ori alte locuri ce amintesc de anumite legende şi obiceiuri înfricoşătoare.
Turistul devine pelerin atunci când simte că Domnul i-a devenit tovarăş de drum
Să revenim la întrebarea pusă anterior: când devine turistul pelerin?
De mai mulţi ani împlinesc şi ascultarea de ghid la Casa Memorială Visarion Puiu şi Muzeul Mihail Sadoveanu din spaţiul monastic al Schitului Vovidenia ce aparţine marii lavre a Neamţului. Vrând-nevrând, am luat contact şi am vorbit cu mii de turişti în cei 12 ani de ghidaj veniţi în Moldova pentru a vizita marile chinovii de aici. Pot spune că am fost martor la o serie de transformări cu totul emoţionante. Am auzit de mai multe ori: părinte am venit în Moldova la mănăstiri din curiozitate, îndemnat de colegi, prieteni, rude, dar plec îndrăgostit de aceste binecuvântate locuri. Mi s-a mai întâmplat să aud: părinte, vizitând aceste mănăstiri simt nevoia să-mi reiau legătura cu Dumnezeu. Simt nevoia să mă spovedesc. Nu am mai făcut-o de când eram copil. Un alt caz care m-a impresionat: părinte, sunt căsătorită cu soţul de 25 de ani, avem copii, dar nu avem cununie religioasă şi vă cerem sfat cum să facem să ne cununăm cât mai repede.
Sunt exemple care mă fac să pot oferi un posibil răspuns la întrebare: turistul devine pelerin când nu mai este mulţumit să vadă, ci, vrea să şi să trăiască, să guste din tainele locului, să găsească urme ale prezenţei lui Dumnezeu acolo pe unde merge. Turistul devine pelerin atunci când simte că Domnul i-a devenit tovarăş de drum, când, ca o dinioară Luca şi Cleopa spre Emaus, începe să-i ardă inima după dorul de Dumnezeu.
Sub aceste auspicii îmi doresc să întâlnesc cât mai mulţi călători care să vină turişti şi să plece pelerini.
arhim. Mihail Daniliuc
