Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Când devine turistul pelerin?

De mai bine de patru decenii, în fiecare an, pe 27 septembrie este serbată Ziua Mondială a Turismului. În anul 1970, la această dată s-a adoptat statutul Organizației Mondiale a Turismului, instituție specializată a ONU, al cărei scop nodal este acela de a determina societatea internațională să conștientizeze însemnătatea turismului și a valorilor sale spiritual-culturale, social-economice și chiar politice.

Turismul, ca și concept, s-a dezvoltat foarte mult  după ce fiecărui salariat  i s-a prevăzut prin lege dreptul la o perioadă de repaus din activitatea desfășurată contractual.  Bunăoară, la noi în țară, concediul de odihnă a fost reglementat pentru prima oară la 5 aprilie 1929  prin Legea contractelor de muncă, iar Constituția din 1948 a legiferat dreptul fiecărui angajat de a primi concediu de odihnă.  După crearea premiselor necesare recreerii și călătoriilor în scopuri turistice, se poate vorbi de o adevărată industrie a turismului. Potrivit statisticilor în ultimul deceniu, anual, aproximativ un miliard de oameni de pe Terra au fost turiști. Or, acest lucru angrenează forțe uriașe pentru asigurarea transportului, cazării, mesei, dar și a celorlalte activități complementare  ce privesc activitatea de turism. Alte statistici  prezintă cifre cu totul surprinzătoare: turismul generează, la nivel global, aproximativ 250 milioane locuri de muncă. Cifre colosale, care confirmă faptul că într-adevăr turismul a devenit o veritabilă uzină de făcut bani.

Este păcat, oare, să călătorești? Nu cred, căcinoțiunea de călătorie apare de când e lumea. În Sfânta Scriptură găsim multe personaje aflate în călătorie sau chiar trimise în călătorie de Însuși Dumnezeu. Bunăoară, Avraam lasă țara sa, Urul Caldeii, și călătorește departe, către un tărâm  pe care Dumnezeu i l-a promis, spre Canaan (Facere 12, 1-5). Ba, chiar însăși viața noastră este o călătorie, ne spune cartea sfântă: „Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic” (I Cronici 29,15). Însuși Mântuitorul Hristos a călătorit: „…Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână” (Ioan 4, 6) sau „Iisus mergea prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim”(Luca 13, 22). Și apostolii Domnului au călătorit foarte mult. Toate aceste mărturii relevă fără tăgadă că a călători pentru om este un lucru firesc, necesar și chiar plăcut. Sigur, însăși noțiunea de călătorie poate fi tradusă în mai multe moduri: călătoria ca inițiere, ca expediție, călătoria ca pelerinaj, ca descoperire a unor locuri noi, călătoria ca mod de viață, ca recreere,  călătorie ca job sau hobby.

„Dark tourism”

Călătorul devine turist când își transformă drumeția într-o modalitate de a descoperi, a admira sau chiar doar pentru a cunoaște anumite  aspecte ale vieții ce țin de religie, cultură, istorie tradiții populare,  artă culinară, meșteșuguri, natură, arhitectură, evenimente, ecologie și altele.

Dar, când turistul poate deveni pelerin?

Întâi trebuie să stabilim care ar fi deosebirea dintre un turist şi un pelerin. Turistul caută frumuseţi ale ochiului, frumuseţi culturale, iar pelerinul nu este mulţumit doar cu acestea. Lui nu-i este destul să-şi bucurue doar mintea, privirea, ci doreşte cu precădere să-şi hrănească sufletul. El pleacă în călătorie pentru a-şi spori credinţa, pentru a-şi intensifica rugăciunea, pentru a-şi dispersa îndoielile, căutând în drumeţiile sale înaintea splendorilor naturale, aritecturale şi culturale, pe cele spirituale, dar şi întărirea nădejdii de mântuire prin rugăciuni intense, prin conştientizarea păcatelor şi prin lacmimi de pocăinţă pentru iertarea lor.

La fel, uneori pelerinul caută în călătoria lui duhovnicească locuri sfinte, sfinte moaşte,  sfinte icoane,  care să-l întărească, să-i tămăduiască  suferinţele sau, chiar de ce nu, să-l ajute la un examen, într-o afacere ori veo altă cerinţă stringentă a vieţii. Se observă cu uşurinţă discrepanţa  motivelor pentru care un turist şi un pelerin vor să călătorească. Pelerinul caută  întodeauna lumina pe când, uneori, turistul îşi poate manifesta unele curiozitaţi excentrice. Şi când spun aceasta mă gândesc la noţiunea de dark tourism, manifestat prin dorinţa unora de a vizita foste lagăre de concentrare, închisori ori alte locuri ce amintesc de anumite legende şi obiceiuri înfricoşătoare.

Turistul devine pelerin atunci când simte că Domnul i-a devenit tovarăş de drum

Să revenim la întrebarea pusă anterior: când devine turistul pelerin?

De mai mulţi ani împlinesc şi ascultarea de ghid la Casa Memorială Visarion Puiu şi Muzeul Mihail Sadoveanu din spaţiul monastic al Schitului Vovidenia ce aparţine marii lavre a Neamţului. Vrând-nevrând, am luat contact şi am vorbit cu mii de turişti în cei 12 ani de ghidaj  veniţi în Moldova pentru a vizita marile chinovii de aici. Pot spune că am fost martor la o serie de transformări cu totul emoţionante. Am auzit de mai multe ori: părinte am venit în Moldova la mănăstiri din curiozitate, îndemnat de colegi, prieteni, rude, dar plec îndrăgostit de aceste binecuvântate locuri. Mi s-a mai întâmplat să aud: părinte, vizitând aceste mănăstiri simt nevoia să-mi reiau legătura cu Dumnezeu. Simt nevoia să mă spovedesc. Nu am mai făcut-o de când eram copil. Un alt caz care m-a impresionat: părinte, sunt căsătorită cu soţul de 25 de ani, avem copii, dar nu avem cununie religioasă şi vă cerem sfat cum să facem să ne cununăm cât mai repede.

Sunt exemple care mă fac să pot oferi un posibil răspuns la întrebare: turistul devine pelerin când nu mai este mulţumit să vadă, ci, vrea să şi să trăiască, să guste din tainele locului, să găsească urme ale prezenţei lui Dumnezeu acolo pe unde merge. Turistul devine pelerin atunci când simte că Domnul i-a devenit tovarăş de drum, când, ca o dinioară Luca şi Cleopa spre Emaus, începe să-i ardă inima după dorul de Dumnezeu.

Sub aceste auspicii îmi doresc să întâlnesc cât mai mulţi călători care să vină turişti şi să plece pelerini.

arhim. Mihail Daniliuc

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

27 Septembrie 2024
Pelerin în România, 21 septembrie 2024

A fost o zi frumoasă,binecuvântată, cu multă încărcătură spirituală, credință și rugăciune. Mulțumim pentru acest pelerinaj deosebit! Doamne ajută!

9 Septembrie 2024
Pelerin în România, 08 septembrie 2024

La Sihăstria Neamț am stat afară la masă, totul a fost foarte bine pregătit, cu dragoste și sfințenie. Mulțumim din suflet,cu mult respect pentru acest hram organizat perfect și vizita la Sihla minunată!

9 Septembrie 2024
Pelerin în Georgia, 02 - 09 septembrie 2025

Doamne ajută, bucurie! Mulțumim pentru pelerinaj, a fost o binecuvântare, ne-am simțit foarte bine la toate mănăstirile alături de Sfinții Părinți și sfintele icoane vii, mari făcătoare de minuni! Am simțit raiul,Maica Domnului cu Hristos și toți sfinții mai aproape de noi! 

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    0040 754 014 062
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

BANCA Transilvania
RO64BTRLEURCRT0470735501 - cont euro
RO17BTRLRONCRT0470735501 - cont Lei
PENTRU CENTRUL DE PELERINAJ

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

BT BANK
LEI: RO83BTRLRONCRT0T1F7A2101

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 59406 valabila pana la data 12.02.2026