La graniţa dintre România şi Serbia, într-un loc deosebit de minunat unde Carpaţii întâlnesc Dunărea, natura a format aşa numitul La Cazane. Aici, La Cazane, Dunărea se îngustează între pereţii înalţi de piatră, iar curenţii puternici dau senzaţia că apa este într-o continuă fierbere. Peisajului spectaculos i s-a alăturat nu demult o maiestuoasă statuie care îl înfăţişează pe ultimul rege al dacilor, Decebal. Lucrarea a fost făcută datorită binecunoscutului istoric amator şi om de afaceri Iosif Constantin Drăgan, el fiind cel care a promovat şi finanţat ideea acestei sculpturi deosebite. Statuia lui Decebal se află între localităţile Eselniţa şi Dubova, la aproape 20 de kilometri de oraşul Orşova. Locaţia este deosebită întrucât se află într-un peisaj natural spectaculos, acolo unde Munţii Carpaţi întâlnesc Dunărea. Sculptată în malul stâncos al Dunării, statuia este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa şi reprezintă chipul lui Decebal, ultimul rege al dacilor.
Înaltă de 55 de metri şi lată de 25 de metri, Statuia lui Decebal de La Cazane de departe concurează cu Statuia Libertăţii din SUA, fiind cu doar şase metri mai mică decât aceasta din urmă. Aici, în locul unde sălăşluieşte minunata creaţie înfăţişându-l pe Decebal, Dunărea atinge adâncimea cea mai mare, de 120 de metri. Alte dimensiuni fizionomice ale statuii sunt: lungimea ochilor – 4,3 m, lungimea nasului – 7 m, iar lăţimea nasului este de 4 m. Accesul spre La Cazane se face prin oraşul Orşova spre localităţile Moldova Nou, Eşelniţa şi Dubova, iar după 25 de kilometri de mers cu maşina se intră în defileu. De asemenea, se poate ajunge şi cu bărcile, care pleacă regulat din Orşova. Odată ajunşi acolo, o frumuseţe de nedescris te izbeşte şi îţi dă senzaţia că trăieşti într-un vis. Panorama îţi taie răsuflarea, iar vegetaţia mediteraneană şi priveliştea sunt de o măreţie de care cu greu te poţi despărţi.
Ideea construirii acestei minunate statui aparţine omului de afaceri, şi în acelaşi timp un pasionat al istoriei, Iosif Constantin Drăgan, întreaga lucrare desfăşurându-se pe parcursul a zece ani, între 1994 şi 2000. Un timp destul de scurt pentru o asemenea operă de artă, la care au trudit mâinile a 12 arhitecţi. Comparativ cu sculpturile de pe Muntele Rushmore asemănătoare cu aceasta, ele au fost realizate în 14 ani, la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori alpinişti, în timp ce Statuia lui Decebal de La Cazane a fost realizată într-un timp mai scurt şi doar 12 persoane au lucrat la realizarea ei. A fost o lucrare extrem de periculoasă de realizat, din cauza înălţimii şi a viperelor, însă cu toate acestea, ea a fost finalizată în ciuda tuturor pericolelor. Totul a început în vara anului 1994, când s-au defrişat copacii care împădureau stânca. După care s-a trecut la curăţarea stâncilor şi a rocilor, care puneau foarte mult în pericol viaţa oamenilor. Toate uneltele folosite au fost transportate cu barca şi cu saci a câte 40-50 de kilograme în spinare, zona fiind destul de greu de explorat cu utilaje grele. Peste o tonă de dinamită s-a folosit la realizarea lucrării sculptate. Cei 12 sculptori care au trudit la realizarea minunatei opere în stâncă au lucrat în două ture a câte şase ore pe zi şi doar în perioada martie-octombrie a fiecărui an, când natura şi vremea le permitea accesul pe stânci. Nu a fost deloc uşor ceea ce au făcut aceşti oameni aici, toate operaţiunile fiind de dificultate foarte mare, în frunte cu cea de manevrare a schelelor.
În perioadele de vară, chinul era cu atât mai mare, întrucât stânca se încingea, iar condiţiile de lucru erau insuportabile. Din cauza condiţiilor dificile de lucru, în cei 10 ani cât a durat lucrarea, au avut loc şi accidente neplăcute la care au fost supuşi arhitecţii. Cinci dintre ei au căzut la un moment dat în gol de pe schelă, întrucât două pitoane de susţinere au fost smulse dimprejurul stâncii, însă, din mare fericire au trecut cu bine peste accident, fără să sufere răni grave. După cei 10 ani de muncă trudită, o mare operă de artă ieşi la iveală. Frumuseţea sa este impresionantă şi completează un peisaj mirific acolo unde Dunărea parcă fierbe în cazane. Ca semn de recunoştinţă pentru cel care a pus în practică lucrarea construirii minunatei sculpturi, sub capul lui Decebal se află o inscripţie scrisă în latină, sculptată şi ea în stâncă, DECEBAL REX – DRAGAN FECIT, adică Regele Decebal, făcut de Drăgan. Prin construcţia acestei statui sculptate în munte, dorinţa lui Iosif Constantin Drăgan a fost aceea de a comemora şi, totodată, de a demonstra contribuţia românilor la formarea culturii europene. El a pornit de la premisa că identitatea culturală a românilor se defineşte în special prin originea noastră dacă-tracă.
Preluare de pe http://www.financiarul.ro