Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Niş

Orasul Niş este situat la aproximativ  250 km sud-est de Belgrad şi la aproximativ  244 kilometri de Craiova. Este cel mai mare oraş din sudul Serbiei şi al treilea oraş ca mărime din ţară, după Belgrad şi Novi Sad.  Oraşul se află la intersecţia arterelor principale de circulaţie dintre Europa Centrală, Turcia şi Grecia, este unul dintre cele mai vechi oraşe din Balcani, şi din cele mai vechi timpuri a fost considerat o poartă între Orient şi Occident. Aici se găseşte una dintre cele mai vechi biserici creştine din Serbia datând din sec. al IV-lea într-o suburbie a localităţii numită Mediana. Niş, este, de asemenea, locul de naştere al Sfântului Constantin cel Mare, primul împărat roman creştin şi fondator al Constantinopolului precum şi al altor doi împăraţi romani, Constantius al III-lea şi Iustin I. Niş - Naissus a fost menţionat pentru prima dată în documente romane la începutul secolului al II-lea, şi a fost considerat un loc demn de reţinut în Geografia lui Ptolemeu din Alexandria. Romanii au ocupat oraşul în perioada "Războiului Dardanian" (75-73 î.Hr.), s-a dezvoltâdu-se ca o răscruce de drumuri strategice, garnizoană şi piaţă din provincia Moesia Superior.

OBIECTIVE TURISTICE SI DE PELERINAJ

Memorialul Holocaustului de pe dealul Bubanj la Sud de centrul oraşului se află o sculptură monumentală reprezentând 3 pumni ridicaţi în memoria celor 10.000 persoane, în majoritate sârbi, români şi 1100 evrei executaţi în al II – lea război mondial.

Turnul cu cranii sau cele kula construit de turci din craniile sârbilor ucişi în lupta de la Cegar de lângă Niş în anul 1809. Turnul are o înălţime de 3 metri sub formă dreptunghiulară, a fost construit din var nisip şi 952 de cranii de către Khurşid Paşa. Azi se află o capelă construită în anul 1892 de jur împrejurul acestui turn.

Au mai rămas aproximativ 58 de cranii restul fiind luate de rude şi înmormântate.

Mănăstirea Manasija (Resava) printre cele mai vechi mănăstiri din Serbia. Este construită sub formă de fortăreaţă cu turnuri de apărare înconjurată de Munţii Beljanica la 3 km. de localitatea Despotovăţ.

La anul 1407 Ştefan Lazarevici a început ridicarea mănăstirii în amintirea victoriei asupra otomanilor la Despotovăţ.

Denumirea de Manasija vine din VT. de la Manase care s-a aliat cu duşmanii aşa cum Ştefan Lazarevici s-a aliat cu turcii împotriva statelor creştine în schimbul independenţei promise. În  anii 1439 şi 1456 mănăstirea a fost jefuită şi distrusă, plumbul de pe acoperiş folosit pentru muniţie, mănăstirea folosită pentru adăpostul animalelor, biblioteca devastată, multe lucrări arse iar ce s-a salvat se află în muzeele din Athos, Rusia şi Belgrad.

Între anii 1735 – 1854 mănăstirea a fost reconstruită însă din păcate întreaga zonă a intrat sub Imperiul Austro-Ungar iar biserica a fost folosită ca depozit de armament şi din nefericire o explozie accidentală a distrus o mare parte din clădirea bisericii.

Mănăstirea Vitovniţa in limba sarba "Vitovnica", este o manastire ortodoxa sarbeasca, ridicata pe malul drept al Raului Vitovnita, in imediata apropiere a localitatii omonime si a orasului Kucevo, putin mai la est de Petrovac pe Mlavi, districtul Branicevo. Potrivit traditiei, Manastirea Vitovnita a fost construita intre anii 1289-1291, de catre dreptcredinciosul rege Stefan Milutin. Acesta a zidit manastirea drept multumire pentru victoriile sale impotriva bulgarilor condusi de Drman si Kudelin. Biserica centrala a manastirii, purtand hramul Adormirea Maicii Domnului, este construita conform caracteristicilor Scolii din Morava. Avand dimensiuni modeste, biserica este zidita in forma de cruce inscrisa, poligonala in exterior si acoperita cu un dom. Fatada principala este decorata cu arce oarbe si muchii. Fratii Ivan si Milija Markovic sunt cei care au imbracat in fresca peretii bisericii si au pictat icoanele iconostasului.

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Pelerinaje 2021

Dragi pelerini,
Dupa anul 2020, plin de incercari din toate punctele de vedere, Centrul Mitropolitan de Pelerinaj Sf. Parascheva din Iasi vine in intampinarea dumneavoastra cu ofertele noastre pentru pelerinajele din anul 2021.
Incepand din luna ianuarie 2021 adaugam zilnic ofetele noastre pentru anul 2021.
+ citeşte în continuare

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

27 Septembrie 2024
Pelerin în România, 21 septembrie 2024

A fost o zi frumoasă,binecuvântată, cu multă încărcătură spirituală, credință și rugăciune. Mulțumim pentru acest pelerinaj deosebit! Doamne ajută!

9 Septembrie 2024
Pelerin în România, 08 septembrie 2024

La Sihăstria Neamț am stat afară la masă, totul a fost foarte bine pregătit, cu dragoste și sfințenie. Mulțumim din suflet,cu mult respect pentru acest hram organizat perfect și vizita la Sihla minunată!

9 Septembrie 2024
Pelerin în Georgia, 02 - 09 septembrie 2025

Doamne ajută, bucurie! Mulțumim pentru pelerinaj, a fost o binecuvântare, ne-am simțit foarte bine la toate mănăstirile alături de Sfinții Părinți și sfintele icoane vii, mari făcătoare de minuni! Am simțit raiul,Maica Domnului cu Hristos și toți sfinții mai aproape de noi! 

Subscribe to RSS - Niş

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    0040 754 014 062
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

OTP Bank
Cont Lei:    RO58OTPV0000000002519498
Cont Euro: RO30OTPV0000000002519517
COD SWIFT: OTPVROBU

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

OTP BANK Sucursala Stefan cel Mare
LEI:   RO 18 OTPV 000 000 000 1556 135  
COD SWIFT: OTPVROBU

 

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 52888 - valabila pana la data 01.02.2024