Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Cairo

Cel mai mare oraş din Africa, cu o populaţie de aproximativ 20 milioane de locuitori situat la marginea de Est al deşertului Sahara, pe cele două maluri ale Nilului şi la 161 km de Marea Mediterană. Pe locul metropolei de astăzi au existat localităţi mai mici neînsemnate situate în apropierea piramidelor şi a capitalei imperiale Memphis. De la sfârşitul sec. IX o serie de conducători arabi şi-au pus amprenta asupra oraşului însă cea mai importantă contribuţie au avut-o fatimizii care au construit oraşul-cetate el-Qahira, de unde vine şi denumirea oraşului Cairo care în arabă înseamnă „cea triumfătoare”, „cea învingătoare”. Naşterea oraşului modern „Oraşul celor 100 de minarete” a avut loc în 1863, când Ismail paşa a extins oraşul pe malurile Nilului, în stilul marelor oraşe europene. După ce ţara a reintrat sub conducerea egipteană în anul 1952, Cairo a devenit unul din cele mai importante oraşe ale lumii arabe.      

OBIECTIVE TURISTICE SI DE PELERINAJ

Giza lung de 2000 metri şi lat de 1500 metri situat la aproximativ 9 km vest de Cairo unde se înalţă grupul celor 11 piramide, 3 mari şi 8 mici. Aceste piramide, împreună cu Sfinxul, cu templele şi cu mormintele de tip mastaba care le înconjoară, sunt aşezate pe un platou de calcar, înalt de 40 metri, peste nivelul mediu al apelor Nilului.

Cea mai mare piramidă construită vreodată, cea a faraonului Khufu şi numită adesea Marea Piramidă, se află în partea occidentală a deşertului de la Giza. Alături de ea sunt piramidele faraonilor Khafre si Menkaure, fiul, respectiv nepotul lui Khufu. Intersant este să amintim că, baza Marii Piramide formează un pătrat aproape perfect, cu doar 19 cm. diferenţă între cea mai lungă latură şi cea mai scurtă, din lungimea totală de 230 m. Acest pătrat uriaş are aproape acelaşi nivel. Când a fost terminată, piramidă măsura 146,7 metri, cât un bloc cu 50 de etaje. Cercetătorii au estimat că 2,3 milioane de blocuri de piatră au fost folosite la construirea Marii Piramide, cu o greutate medie de 2,5 tone fiecare. Cel mai mare bloc de piatra cântăreşte 15 tone.

Biserica El Muallaka sau Biserica suspendată  ridicată în cinstea Maicii Domnului, a fost construită în timpul patriarhului Isaac (690-692), pe locul unde exista, deja, un lăcaş de cult mai vechi, din secolul IV. A trecut prin mai multe restaurări, inclusiv una recentă, în urma căreia obiectele de patrimoniu care nu se mai folosesc în actele de cult au fost transferate la Muzeul Coptic. Corpul principal al con­struc­ţiei are forma unei nave răsturnate, amintind de Ar­ca lui Noe. Măsurând 23,5 m lungime, 18,5 m lăţime şi 9,5 m înălţime, biserica este compusă dintr-o navă cen­tra­lă şi două corpuri la­te­rale, separate prin opt coloane de marmură albă. Biserica are trei altare: unul central, închinat Sfintei Fecioare, altul în nord, închinat Sfântului Gheorghe şi altul în sud, închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Pentru că este „suspendată”, respectiv construită pe două turnuri ale vechii cetăţi, El Muallaka nu are fundaţie, fapt care a făcut imposibilă construirea unei cupole, din motive de rezistenţă a clădirii. Aşa că avem de a face cu singura biserică coptă fără cupolă!

Biserica Sfântului Sergiu unde se află moaştele Sf. Serghie şi Vah. Este cea mai veche şi poate cea mai importantă din Egipt. Fondată în seco­lul V, ea stă mărturie şi aco­perământ peşterii în care Sfânta Familie şi-a găsit adăpost în timpul exilului în Egipt. Biserica Sfântul Sergiu a fost scaun patriarhal pentru Biserica coptă, între sfărşitul secolului VII şi mijlocul secolului XI.

Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe unde se găsesc o parte din moaştele sfântului, temniţa unde a stat închis, uneltele de tortură şi lanţul cu care a fost legat marele mucenic despre care se spune că posedă puteri miraculoase. Ele pot vindeca oamenii posedaţi şi paraliticii. Construită, cel mai probabil, în se­colele VII-VIII, Mânăstirea Sfântul Gheorghe este locuită astăzi de 30 de măicuţe.

Biserica Sf. Varvara Pe locul unei biserici mai vechi, închinată Sfinţilor Cirus şi Ion, în secolul XI a fost ridicat un lăcaş nou, închinat Sfintei Varvara. Aceasta a fost ucisă de tatăl ei, în secolul III, atunci când a încercat să-l convertească la creştinism. Pelerinii sunt impresionaţi, în mod special, de iconostasul datând din secolul XIII şi de atmosfera de calm şi reculegere care domneşte aici. În biserică se găsesc moaştele Sfintei Varvara.

Biserica Sf. Mercurie cu moaştele Sf. Mercurie, consta in doua biserici suprapuse, ce au alaturate multe alte mici paraclise. Biserica Sfantul Mercurie, si capelele adiacente, contin numeroase obiecte arhitecturale si de cult de mare valoare istorica si artistica.

Manastirea Sf. Mina ce adaposteste moaştele Sf. Mina şi ale papei Chiril al VI.

Muzeul Coptic În condiţiile în care cele mai multe dintre bisericile vechi ale Egiptului au fost deteriorate şi s-au reconstruit, Muzeul de artă coptă este poate singura şansă de a vedea adunate laolaltă mărturii de istorie creştină şi egipteană, deopotrivă. Muzeul are peste 16.000 de piese, o parte dintre ele nefiind expuse, ca măsură de siguranţă în urma cutre­mu­rului din 1992. Se remarcă amalgamul de exponate şi de idei care reuşesc, totuşi, să transmită continuitatea dintre religia egiptenilor antici şi egiptenii creştini. De semnalat şi importanţa manuscriselor existente aici, precum şi numărul lor foarte mare. La loc de cinste se află o psaltire coptă, considerată a fi cea mai veche carte din lume (are peste 1600 de ani).

Muzeul de egiptologie a fost construit între anii 1897-1900 şi adăposteşte peste 100 de mii de obiecte de tezaur ale culturii şi istoriei Egiptului.

Bazarul egiptean
Aflat în cartierul Al Hussien, Bazarul Khan al Khaliili este cel mai pitoresc centru comercial din Cairo. De aici se pot face cumpărături sau se poate sta la terasele cu băuturi şi mâncăruri tradiţionale. Construit în secolul 14, bazarul include şi o zonă de comercializare a condimentelor şi esenţelor, ceea ce îi conferă un miros cu totul special. Cele mai recomandate cumpărături, al căror preţ trebuie obligatoriu negociat, sunt articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, papirusurile, parfumurile şi obiectele din argint lucrate manual.

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Pelerinaje 2021

Dragi pelerini,
Dupa anul 2020, plin de incercari din toate punctele de vedere, Centrul Mitropolitan de Pelerinaj Sf. Parascheva din Iasi vine in intampinarea dumneavoastra cu ofertele noastre pentru pelerinajele din anul 2021.
Incepand din luna ianuarie 2021 adaugam zilnic ofetele noastre pentru anul 2021.
+ citeşte în continuare

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

27 Septembrie 2024
Pelerin în România, 21 septembrie 2024

A fost o zi frumoasă,binecuvântată, cu multă încărcătură spirituală, credință și rugăciune. Mulțumim pentru acest pelerinaj deosebit! Doamne ajută!

9 Septembrie 2024
Pelerin în România, 08 septembrie 2024

La Sihăstria Neamț am stat afară la masă, totul a fost foarte bine pregătit, cu dragoste și sfințenie. Mulțumim din suflet,cu mult respect pentru acest hram organizat perfect și vizita la Sihla minunată!

9 Septembrie 2024
Pelerin în Georgia, 02 - 09 septembrie 2025

Doamne ajută, bucurie! Mulțumim pentru pelerinaj, a fost o binecuvântare, ne-am simțit foarte bine la toate mănăstirile alături de Sfinții Părinți și sfintele icoane vii, mari făcătoare de minuni! Am simțit raiul,Maica Domnului cu Hristos și toți sfinții mai aproape de noi! 

Subscribe to RSS - Cairo

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    0040 754 014 062
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

OTP Bank
Cont Lei:    RO58OTPV0000000002519498
Cont Euro: RO30OTPV0000000002519517
COD SWIFT: OTPVROBU

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

OTP BANK Sucursala Stefan cel Mare
LEI:   RO 18 OTPV 000 000 000 1556 135  
COD SWIFT: OTPVROBU

 

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 52888 - valabila pana la data 01.02.2024