Centrul de pelerinaj "Sf. Parascheva" Iasi

Hurghada

Este un fost sat pescăresc de pe țărmul Mării Roșii din Egipt. El a devenit din anii 1980 un centru turistic important din Egipt. Centrul turisitic și balnear s-a dezvoltat printr-un sprijin financiar arab, nordamerican și european. Hurghada a fost întemeiată ca o așezare mică de pescari la începutul secolului XXI de omul de afaceri egiptean „Samih Sawiris”. La nord de Hurghada se află centrul de administrare a bazinului petrolier din Golful Suez. Regiunea înconjurătoare a localității este o regiune de deșert în care se organizează excursii safari cu vizitarea unor sate de beduini.

OBIECTIVE TURISTICE SI DE PELERINAJ

Manastirea Drunka (ultimul loc unde a stat Sfânta Familie înainte de a se reîntoarce în Israel). Aici este locul în care Iosif a fost înştiinţat de înger să se întoarcă în Israel, pentru că au murit cei care voiau să ucidă pruncul. Este o mănăstire de maici închinată Sfintei Fecioare Maria, lângă oraşul Assiut.

Manastirea El Mouharak - mănăstire de călugări, situată în centrul Egiptului, veche din secolul IV, situată în localitatea Qusiya, la poalele muntelui Qusquan, construită pe locul unde Sfânta Familie a stat peste 6 luni.

Manastirea El Hamamat. Această mănăstire este deosebită pentru că ea fiind părăsită la un moment dat, pentru a nu se dărâma au venit albinele şi au susţinut zidurile din fagurii lor, care se văd în pereţi şi azi. Este închinată ca şi alte multe mănăstiri din Egipt, Sfintei Fecioare Maria.

Manastirea Îngerului Mihail sau Deir el Malak. Această mănăstire adăposteşte moaştele martirilor din Fayoum, călugări descoperiţi într-o groapă comună, şi aşezaţi într-o singură raclă alături de alte şase racle cu moaşte întregi.

Manastirea El Azab datează din secolul XIII. Aici se găsesc părticele din sfinte moaşte ale Sf. Gheorghe, Sf. Ştefan, Sf. Marcu şi părticele din lemnul Sfintei Cruci.

Mănăstirii Al-Adra El Adawia din Maadi dedicată Fecioarei Maria, unde se spune că aici s-ar fi odihnit Familia Sfântă.

Croazieră pe Nil
Considerat cel mai lung fluviu din lume, Nilul străbate nu mai puţin de 9 ţări. Se spune că nu există o cale mai bună de a simţi istoria şi fascinaţia Egiptului decât o călătorie pe Nil.

DESPRE LOCAŢIILE ÎN CARE V-AR PLĂCEA SĂ AJUNGEŢI

Pelerinaje 2021

Dragi pelerini,
Dupa anul 2020, plin de incercari din toate punctele de vedere, Centrul Mitropolitan de Pelerinaj Sf. Parascheva din Iasi vine in intampinarea dumneavoastra cu ofertele noastre pentru pelerinajele din anul 2021.
Incepand din luna ianuarie 2021 adaugam zilnic ofetele noastre pentru anul 2021.
+ citeşte în continuare

Jurnalul pelerinului Împărtăşeşte-ne experienţa ta din pelerinaje!

4 Martie 2026
Pelerin grup Israel 21 - 28 februarie 2026

Sărut mâna și mulțumim pentru tot. A fost o experiență de neuitat pentru toți. Chiar și bonus am avut. S-ar putea să-mi doresc să merg mai des în Israel în vreme de război (glumesc,desigur).Oricum de la grupul Dorohoi aveți un 10+.

4 Martie 2026
Un pelerin prins în război
Dragă echipă a Centrului de Pelerinaj Cuvioasa Parascheva - Iași
Vă scriu cu recunoștință profundă, ca un pelerin care a trăit momente de nesiguranță, dar care a simțit tot timpul prezența și grija dumneavoastră. În ultima zi a pelerinajului nostru a izbucnit razboiul și am fost nevoiți să rămânem până când călătoria noastră spre casă a devenit sigură. În acele clipe tensionate, Centrul de Pelerinaj, cu binecuvântarea IPS. Teofan ne-a fost un sprijin adevarat: ne-a oferit cazare, masă, transport și tot ce era nevoie pentru a ne simți protejați și liniștiți.
 
IPS Mitropolit ne-a sunat, încurajându-ne și s-a rugat pentru noi, iar aceasta rugăciune si atenție părintească ne-a adus o liniște sufletească profundă, făcându-ne să ne simțim protejați. Totodată , Părintele Mihai, ghidul nostru, a fost alături de noi neîncetat, un sprijin constant și un far de calm și credință în aceste momente. Datorită grijii și rugăciunii tuturor, ne-am putut bucura de toate obiectivele pelerinajului și ne-am îndeplinit scopul sufletesc. Ați fost alături de noi în toate: material, spiritual și sufletește, și ne-ați adus în țară în siguranță - o adevărată binecuvântare pentru fiecare dintre noi. 
 
Vă mulțumesc din adâncul inimii pentru tot ce ați făcut pentru noi și că ne-ați însoțit cu grijă, rugăciune și iubire în aceste clipe dificile. 
Cu recunoștință și emoție - un pelerin prins în razboi.
27 Septembrie 2024
Pelerin în România, 21 septembrie 2024

A fost o zi frumoasă,binecuvântată, cu multă încărcătură spirituală, credință și rugăciune. Mulțumim pentru acest pelerinaj deosebit! Doamne ajută!

Subscribe to RSS - Hurghada

CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ SFÂNTA PARASCHEVA

Sediul central la Iași

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare si Sfant, nr. 14,Iasi - 700064, Romania

Telefon:    0040 232 276 907
Fax:           0040 232 276 867
Email:       centruldepelerinaj@yahoo.co.uk
                   office@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08 :00 – 16 :00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis

 

Punct de lucru Piatra Neamț

Adresa:     Bld. Traian, nr. 3A, lângă Spitalul Județean Piatra Neamț, Neamț, Romania

Telefon:    40 720 500 543
Email:       piatra.neamt@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Punct de lucru Târgu Neamț

Adresa:     Bd. Stefan cel Mare și Sfânt nr.48, Târgu Neamț, 615200, Neamț, Romania

Telefon:    0040 720 500 543
Email:       cristina.zlavog@centruldepelerinaj.ro
Web:         www.centruldepelerinaj.ro
Facebook: Centrul Mitropolitan de Pelerinaje Sf. Parascheva, Iași

Program cu publicul:
Luni-Vineri : 08:00 – 16:00
Sâmbăta, Duminica:  închis
Sărbători cu praznice împărătești: închis
Sărbători cu Cruce Rosie: 12:00 - 16:00
Sărbători legale : închis

 

Date bancare: CENTRUL MITROPOLITAN DE PELERINAJ (pentru plata pelerinajelor):

BANCA Transilvania
RO64BTRLEURCRT0470735501 - cont euro
RO17BTRLRONCRT0470735501 - cont Lei
PENTRU CENTRUL DE PELERINAJ

CEC BANK
Cont Euro:  RO41CECEIS10C1EUR1027184
Cont Lei: RO68CECEIS1030RON1027133
Sucursala Iasi, Agentia Piata Unirii

Date bancare: PROVITUR ROMANIA  (pentru plata ASIGURARILOR MEDICALE)
FUNDATIA PROMOVAREA  SI VALORIZAREA IDENTITATII TURISMULUI DIN ROMANIA “PROVITUR ROMANIA”

BT BANK
LEI: RO83BTRLRONCRT0T1F7A2101

Numar brevet de turism: 16421 / 19.04.2010
Numar licenta de turism: 1379/ 06.03.2019
Numar polita de asigurare: OMNIASIG 60285 valabila pana la data 12.02.2027