Centrul de Pelerinaj “Sf. Parascheva” a inițiat o campanie de informare a opiniei publice cu privire la monumentele cultural – religioase din județul Iași. Scopul acestei campanii este de a pune în valoare patrimoniul cultural și religios al județului Iași și de a atrage turiști în județul Iași.Această nouă campanie a Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” debutează cu prezentarea mănăstirilor cu fortificaţii ale municipiului Iaşi și aducerea în lumină a istoriei acestor mănăstiri, și anume: Mănăstirea Frumoasa, Mănăstirea. Galata, Mănăstirea Hadâmbu, Mănăstirea Hlincea, Mănăstirea Cetățuia, Mănăstirea Golia, Mănăstirea Bărboi, Mănăstirea Barnova și Mănăstirea Dobrovăț.
Prin această campanie încurajăm pe ieșeni și numai să viziteze aceste obiective importante și să-și cunoască istoria si cultura județului Iași.
Mănăstirea Galata
Hram: Înălţarea Domnului
An construcţie: 1582-1584
Ctitor: Petru Şchiopul
Scurta descriere
Mănăstirea Galata a fost ctitorită de domnitorul Petru Şchiopu, iar Biserica a fost sfinţită in 1584. Numele îi vine de la cartierul cu acelaşi nume din Constantinopole (Istanbulul de astăzi), acolo unde domnitorii moldoveni găseau găzduire când mergeau la Înalta Poartă. Ca si alte mănăstiri din zona Moldovei, Galata are un zid înconjurător cu un turn-clopotniță. De altfel, Biserica mănăstirii a fost un model pentru Biserica Aroneanu Iaşi (1594), Biserica Mănăstirii Dragomirna Suceava(1608-1609), Biserica Mănăstirii Trei Ierarhi Iaşi (1639).
Casa domnească, unde se retrăgea adesea domnitorul Petru Șchiopu, a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, iar astăzi găzduiește muzeul mănăstirii, paraclisul “Sf. Apostol Iacov”, diverse exponate cu valoare istorică, un fragment de frescă cu celebrul “roșu de Galata“, si clopotul dăruit de Petru Șchiopul bisericii “Galata din vale”.
În timpul lucrărilor de restaurare din 1970 au fost descoperite mormintele a doi dintre copiii domnitorului, Despina si Vlad, precum si al soţiei sale, Maria Amirali.
Din 1990, Galata este mănăstire de călugăriţe, care se ocupă cu arta broderiei si confecționarea vestmintelor liturgice.
Biserica, înconjurată de ziduri prevăzute cu creneluri și având un turn clopotniță înalt la intrare, are aspectul unei fortărețe, servind adesea ca loc de apărare și uneori ca reședință domnească. Ea este un exemplu al influenței muntene asupra arhitecturii moldovenești. Din apropierea bisericii, de pe Dealul Galata, se deschide o frumoasă perspectivă asupra orașului.
Ansamblul Mănăstirii Galata a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004.
Istoric
Înainte de construirea actualei mănăstiri, voievodul Petru Șchiopul al Moldovei (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) a ctitorit o primă mănăstire, denumită "Galata din vale" sau "Galata de jos". Numele mănăstirii provine de la cartierul Galata din Constantinopol, unde locuiau domnii moldoveni care mergeau la Înalta Poartă pentru a primi firmanul de domnie. Galata este un cuvânt de origine turcească care poate fi tradus în limba română prin cuvântul "poartă".
În vara anului 1577, în prima sa domnie, domnitorul a trimis o scrisoare către conducătorii orașului Bistrița în care solicita să i se trimită specialiști în domeniul construcțiilor, fiind nemulțumit de meșterii moldoveni.De aici se poate trage concluzia că lucrările de construcție ale mănăstirii au început în toamna anului 1577. Se presupune că sfințirea bisericii a avut loc înainte de 22 februarie 1578, când domnitorul, împreună cu mitropolitul și episcopii, i-au constituit patrimoniul funciar principal, adică i-au dat moșii. Cronicarul Grigore Ureche datează mănăstirea tot din anul 1578: "Într-acești ani (1578, n.ns.) au zidit Pătru vodă mănăstirea Galata în vale și nu după multă vréme s-au răsipit, care loc și pănă astăzi să cunoaște".
Fondarea mănăstirii
Ca urmare a dărâmării primei biserici la puțin timp după ridicare, domnitorul Petru Șchiopul a ctitorit o a două biserică pe un deal din apropierea orașului, ce domină valea râului Nicolina. Acest eveniment este relatat astfel de cronicarul Grigore Ureche: "Într-acestaș an (1583, n.ns.) , daca s-au așezat Pătru vodă la domnie, nu vru să lase în deșert pomana sa, carea o zidisă întăi, mănăstirea Galata din vale, care apoi să răsipisă, ci cu toată nevoința au silit și cu toată osârdiia au zidit Galata în deal, carea trăiește și pănă astăzi".
Lipsind pisania, nu se cunoaște perioada în care s-a construit biserica. Din cronici reiese că zidirea noii biserici (care a primit hramul "Înălțarea Domnului" și a fost cunoscută sub numele de "Galata din deal") a început în 1583.
Tot atunci au fost construite și alte clădiri cu destinație monahală: corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stăreția, trapeza și arhondaricul pentru cazarea oaspeților. Domnitorul a înzestrat mănăstirea cu sate și domenii, dăruindu-i acesteia valoroase odoare, obiecte de cult și veșminte, astfel că mănăstirea a ajuns a fi "întru mare pohvală și cu multă cinste, mergându toți domnii în acea svântă dumnedzăiască mănăstire".
În seara zilei de 17/29 ianuarie 1591, în Biserica Galata, domnitorul Petru Șchiopul s-a căsătorit în secret cu Irina Botezat, care era mama fiului său Ștefan (născut în 1584). Aceasta era o roabă, despre care se presupune că ar fi doica celorlați copii ai domnitorului. La această cununie au participat mitropolitul Gheorghe Movilă al Moldovei, episcopul Ghedeon al Rădăuților, marele logofăt Stroici, vornicul Ieremia Movilă (viitorul domnitor) și egumenul Anastasie Crimca (viitorul mitropolit al Moldovei).
Domnitorul Petru Șchiopul nu a reușit finalizarea construcției până la scoaterea sa din scaunul domnilor Moldovei, rămânând neterminată pictura bisericii și construcția zidului înconjurător.
Situația sa de-a lungul următoarelor secole
În următorii 30 ani, lipsa de râvnă a călugărilor ce "n'au avut păsare, și n'au avut frica lui Dumnezeu întru inima lor, ce au fost niște oameni fără de frică, și n'au căutat ce să cădea să rîdice din venitul Mînăstirei, ce tot au cheltuit, și au prăpădit și au răsipit fără de nici o măsură" a dus la decăderea mănăstirii. Chiliile și trapeza s-au ruinat, iar veșmintele și odoarele de preț s-au risipit, din ele rămânând doar o tipsie de argint.
Doamna Maria, fiica lui Petru Șchiopul, s-a întors în Moldova în august 1616, în timpul domniei vărului său, Radu Mihnea (1616-1619). Pentru ca ctitoriile familiei lui Petru Șchiopul să fie mai bine întreținute, cu acordul Doamnei Maria, domnitorul a închinat Mănăstirea Galata la 25 martie 1617 (7125) Patriarhiei Ierusalimului, iar Mănăstirea Hlincea a făcut-o metoc al Mănăstirii Galata. Domnitorul Radu Mihnea a înzestrat biserica cu noi obiecte de cult.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, la mănăstire a locuit un călugăr pe nume Gherasim, care a lucrat diferite veșminte bisericești și poale de icoane, pentru unele mănăstiri din Țara Românească.
În anul 1735, a fost construit zidul de incintă care înconjoară actualmente Mănăstirea Galata de către egumenul Nectarie, cu banii obținuți din vânzarea unei jumătăți din satul Turbătești și cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica.
În toamna anului 1762 a izbucnit un puternic incendiu în care a ars catapeteasma și toate obiectele din biserică. Domnitorul Grigore Callimachi (1761-1764 și 1767-1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informații care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse. În anul 1811, zugravul Vasile Dubrovski a refăcut pictura interioară a bisericii.
În timpul Revoluției de la 1821, generalul grec Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, și-a stabilit pentru un timp cartierul general la Mănăstirea Galata.
Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) a adăugat încă un etaj la clădirea turnului clopotniță, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră.
În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Galata a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica Mănăstirii Galata a fost biserică parohială, aici slujind un preot o dată pe lună.
În anul 1865, în incinta mănăstirii a funcționat o școală de sericicultură, condusă de M. Viltimescu. În apropierea mănăstirii a funcționat un ospiciu de infirmi, administrat de către Epitropia Sf. Spiridon.
Printr-o decizie ministerială, casele egumenești de la Mănăstirea Galata au îndeplinit începând din 1 septembrie 1923 funcția de închisoare, aici fiind transferați deținuții care fuseseră închiși anterior în clădirea unde se află astăzi Policlinica pentru elevi și studenți (de pe str. Păcurari nr.9), care a devenit cămin studențesc. Închisoarea de la Galata a primit denumirea de Penitenciarul Central Iași, aici fiind înființate ateliere de cizmărie, fierărie, lingurărie, tâmplărie și olărie, unde lucrau deținuți. Închisoarea s-a aflat în aceste clădiri până în anul 1950, când Penitenciarul Central Iași s-a contopit cu închisoarea militară a Corpului IV Armată și s-a mutat din Mănăstirea Galata în clădirile închisorii militare din Dealul Copoului.
În perioada comunistă, biserica mănăstirii a fost o simplă biserică de mir, aici făcându-se slujbe doar duminica.
Restaurarea mănăstirii și redeschiderea sa
Între anii 1961-1971 s-au efectuat lucrări de restaurare a bisericii, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Sucevei și a statului. Cu acest prilej, au fost consolidate zidul de incintă, turnul clopotniță și cele două turle ale bisericii, a fost curățat paramentul bisericii de tencuielile adăugate în decursul timpului și a fost reconstituit acoperișul. Cercetările arheologice desfășurate aici au dus la descoperirea mai multor morminte, printre care și cel al Mariei Amirali din Rodos, soția lui Petru Șchiopul. De asemenea, a fost reconstruită din imaginație o parte din Palatul domnesc de odinioară, păstrându-se unele ruine conservate la nivelul parterului și pivnița.
În clădirea Casei domnești funcționează un atelier de croitorie de veșminte liturgice, precum și de broderie.
Biserica, cu hramul Înălțarea Domnului, este amplasată în mijlocul incintei. Ea este construită din blocuri de piatră cioplită și rânduri de câte trei cărămizi, care conferă monumentului o policromie. Pereții bisericii sunt susținuți de nouă contraforturi de piatră, în trepte și anume: doi în diagonală la exonartex, doi în dreptul zidului dintre pridvor și pronaos, câte doi pe absidele laterale și unul sub ferestra din mijloc al absidei altarului.
Din pronaos se trece în gropniță printr-o ușă mică care străpunge zidul. Între încăperea mormintelor și naos nu se află un zid despărțitor, ci ele sunt separate prin trei arcade puternice susținute de două coloane libere și de alte două coloane angajate în zidurile laterale, ca la ctitoria lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Curtea de Argeș. În zidul nordic al gropniței se află o ușă săpată în zid, prin care se poate urca pe un șir de trepte din piatră într-o încăpere secretă, aflată deasupra bolții sepulcrale. O inovație în arhitectura religioasă din Moldova o reprezintă prezența a trei ferestre în fiecare absidă, ceea ce face ca această biserică să fie mai luminoasă decât cele de dinainte.
Deasupra pronaosului și naosului se află câte o turlă octogonală zveltă, care se sprijină în exterior pe o bază pătrată și pe două stelate. Biserica Mănăstirii Galata este prima biserică din Moldova construită cu două turle, până atunci bisericile moldovenești având fie o singură turlă, fie niciuna.
Biserica Mănăstirii Galata a servit ca model Bisericii Aroneanu, Mănăstirii Dragomirna și Mănăstirii Trei Ierarhi.
Biserica Mănăstirii Galata a fost pictată în interior în frescă la începutul secolului al XVII-lea, în mod sigur în altar și naos, după cum remarca secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, arhidiaconul Paul de Alep. Istoricul Nicolae Grigoraș își exprimă opinia că ar fi fost pictat pe alocuri și pridvorul.
Pictura originală a bisericii a fost distrusă însă într-un incendiu din anul 1762, odată cu catapeteasma și alte obiecte bisericești. Unele fragmente din pictura originală s-au păstrat acoperite de tencuieli ulterioare. Se mai observă pe peretele nordic al naosului un fragment din tabloul votiv, în care apar portretele ctitorilor: domnitorul Petru Șchiopul, soția sa Maria și fiica sa Maria (cea care s-a căsătorit cu Zottu Tzigara, fost spătar și mare vistiernic). Toate personajele au aceeași înălțime, cu costume de aceeași culoare și coroane identice.
În afară de tabloul votiv, se mai păstrează frescele reprezentând Sfânta Treime, un sobor de îngeri, liturghia îngerească în două tablouri pe cele patru timpane mari, heruvimi, medalioane de sfinți pe arce și motive decorative florale.
În anul 1811, s-a repictat interiorul bisericii de către zugravul Vasile Dubrovschi, care a primit 1.600 lei de la arhimandritul Chiril. Zugravii au încercat să imite pictura originală, fără a reuși să egaleze calitativ. Cu ocazia lucrărilor de restaurare începute în 1961, a fost înlăturată pictura în ulei din interior.
Inițial, biserica a fost pictată și în exterior, de asemenea în frescă. Aceste picturi s-au șters în decursul celor 400 de ani de existență ai bisericii.
Necropolă domnească
Biserica Mănăstirii Galata a fost folosită și ca necropolă domnească de către voievodul Petru Șchiopul. Lucrările de restaurare din anii '70 ai secolului al XX-lea au scos la iveală șase morminte, dintre care doar trei au putut fi identificate ca aparținând familiei ctitorului.
În biserică a fost înmormântată fiica domnitorului, Domnița Despina, care a decedat în perioada 1587-1588, probabil imediat după naștere. De asemenea, domnitorul și-a înmormântat aici și un fiu, pe nume Vlad, care a murit tot la o vârstă fragedă.
În biserică se află și mormântul primei soții a lui Petru Șchiopul, Maria Amirali, originară din Insula Rodos. Nu se știe anul când a murit aceasta, unii istorici presupunând că este vorba de 1588 (când în Iași a avut loc o epidemie de ciumă). Ca urmare a faptului că mormântul nu a fost acoperit cu o lespede funerară, acesta nu a fost profanat.
Zidul de incintă care înconjoară actualmente incinta Mănăstirii Galata a fost construit în anul 1735 de egumenul Nectarie, cu banii obținuți din vânzarea unei jumătăți din satul Turbătești (din Ținutul Cârligătura) și cu ajutorul material al domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748).
Alți istorici susțin însă că Mănăstirea Galata ar fi fost înconjurată încă de la început de un zid de incintă, deoarece domnitorul Petru Șchiopul construise mai multe clădiri anexe. S-a vehiculat ideea că spusele lui Petru de Alep ar fi fost greșit traduse, mai ales că "Galata din vale" ar fi avut un zid de incintă.
Mănăstirea Galata este înconjurată în prezent de ziduri de piatră prevăzute cu metereze pentru puști (sânețe), sprijinite în interior de contraforturi de formă poligonală, adaptate terenului. De-a lungul zidurilor, înspre turnul clopotniță, se observă existența unui "drum de strajă" din scânduri, pentru a permite apărarea la nivelul meterezelor.
